Considerat un simbol al speranţei şi al rodniciei, păducelul era folosit de romani şi greci în tratarea bolilor de inimă, de ficat şi contra insomniei.
Şi în zilele noastre proprietăţile păducelului sunt la fel de apreciate, fiind considerată planta cu cea mai puternică acţiune în tratarea bolilor cardiovasculare.
Fructele de păducel ajută la diminuarea palpitaţiilor, a oboselii şi a altor simptome legate de insuficienţa cardiacă. Acestea sunt un ajutor de nădejde în scăderea tensiunii arteriale, prin dilatarea vaselor de sânge.
Păducelul are efecte benefice în caz de hiper şi hipotensiune arterială, tensiune arterială oscilantă, cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă moderată, aritmii, nevroze cardiace, ateroscleroză, arterită obliterantă.
În caz de sechele post-infarct, păducelul este foarte eficient, favorizând revascularizarea muşchiului cardiac şi stabilizând valorile tensiunii arteriale.
Alături de efectele terapeutice enumerate, păducelul prezintă acţiune calmantă la nivelul sistemului nervos, antidepresivă şi relaxantă. Este util persoanelor cu distonii neuro-vegetative, celor irascibile sau cu nevroze anxioase, atacuri de panică, insomnii.
Cel mai cunoscut şi mai utilizat preparat pe bază de păducel este ceaiul.
Acesta se prepară prin infuzarea unei linguri de fructe uscate în două ceşti de apă fierbinte, timp de circa 10-15 minute. Se poate consuma de 3 ori pe zi.
Pe lângă binefacerile pe care această licoare le aduce inimii, ceaiul de păducel prezintă multe alte beneficii pentru sănătate:
– reglează colesterolul;
– prelungeşte speranţa de viaţă;
– diminuează simptomele specifice menopauzei (bufeuri, palpitaţii, hiperexcitabilitate, nervozitate, insomnie);
– are acţiune diuretică şi combate retenţia de apă;
– contribuie la întărirea sistemului imunitar;
– previne alterarea capacităţii mentale;
– creşte cu 40% capacitatea de efort fizic şi intelectual;
– acţionează ca bronhodilatator, febrifug şi stimulator al respiraţiei;
– contribuie la oxigenarea şi hrănirea celulelor nervoase.
Pe bază de păducel se poate prepara şi tinctură: 25 g flori sau fructe se macerează timp de 12 zile în 120 ml alcool de 70 grade. Din această tinctură se ia de trei ori pe zi câte 15-20 picături înainte de culcare.
Tinctura de păducel se foloseşte pentru a preveni şi trata durerile acute care se resimt în capul pieptului în cazul unei angine pectorale. Ajută la creşterea fluxului sangvin de la nivelul inimii şi permite muşchiului cardiac să se contracte mai bine.
La cardiaci, pe lângã reglarea bătăilor inimii, tinctura produce un somn liniștitor.
Multă sănătate!