Vă prezentăm un remediu naturist excepțional, care este deopotrivă antiinflamator și antibiotic. Se prepară din 4 ingrediente simple, pe care probabil le aveți deja în casă.

Autorul rețetei susține că este foarte eficient în scăderea inflamației și a durerilor zilnice (în special durerile de spate). De când folosește acest preparat, nu mai ia Ibuprofen sau alte antiinflamatoare sintetice și nici nu mai are durerile pe care le avea.

Ingrediente:

– 115 ml oțet de mere natural,
– 200 g de miere naturală (necristalizată),
– 2 linguri de pudră de turmeric,
– 1/2 lingură de piper negru măcinat.

Mod de preparare:

Rețeta este foarte simplă. Trebuie doar să cântăriți toate ingredientele și să le amestecați într-un recipient. Folosiți un borcan de sticlă.

Puneți mai întâi mierea, apoi oțetul. Mierea trebuie să fie lichidă. Dacă este cristalizată, topiți-o pe bain-marie pentru a deveni din nou lichidă.

Adăugați apoi pudra de turmeric și piper. Piperul este obligatoriu deoarece conține piperină, care activează curcumina din turmeric și ajută corpul să o absoarbă.

Puneți capacul și agitați energic borcanul. Astfel ingredientele se vor omogeniza foarte bine, fără să fie nevoie să amestecați în el. Folosiți un borcan cu capac din plastic, deoarece metalul dă un gust neplăcut preparatului după câteva zile.

Curcumina din turmeric s-a dovedit mai eficientă decât antiinflamatoarele de sinteză, mai ales în osteoartrită și artrita reumatoidă. Această substanță atenuează durerile articulare și îmbunătățește funcția fizică.

Mod de administrare:

Acest amestec este 100% antiinflamator și antibiotic. Poate fi consumat atât pentru scăderea inflamației și durerilor, cât și ca agent antibiotic. Ajută inclusiv la tratarea infecțiilor tractului urinar.

Ca antiinflamator, se administrează 1 lingură în fiecare dimineață, la trezire și 1 lingură seară, înainte de culcare. Preparatul se adaugă într-un pahar cu apă călduță.

În scop antibiotic, doza este mai mare. Dacă aveți o infecție sau o afecțiune respiratorie, va trebui să faceți o cură de 4 zile. În prima zi luați câte 1 lingură din oră în oră. În a doua zi trebuie să luați câte 1 lingură la 2 ore.

În cea de-a treia zi, câte 1 lingură la 3 ore. În a patra zi, luați câte 1-2 linguri pe zi. Preparatul se păstrează foarte bine în frigider. Rezistă o perioadă nelimitată.

În acest preparat se pot adăuga și alte ingrediente antiinflamatoare și antimicrobiene, precum ghimbir, scorțișoară, pudră de usturoi/ceapă, suc de lămâie, ardei iute.