Cand se stropesc rosiile cu piatra vanata? Afla care sunt perioadele in care poti aplica acest tratament la tomatele din gradina ta, cum sa prepari solutia si ce concentratie ar trebui sa aiba. Iata ce trebuie sa stii!

Inainte de a-ti spune care este cea mai buna perioada pentru a aplica tratamentele la tomate, ar fi bine sa stii cate ceva si despre piatra vanata sau sulfatul de cupru.

Piatra vanata este o sare a cuprului in reactie cu acidul sulfuric, iar culoarea acesteia este albastra. Sulfatul de cupru se foloseste in agricultura sau viticultura, dar mai are utilzari si in industria medicinei, a petrolului sau ca reactiv in chimia organica.

Totusi, pentru ca piatra vanata poate ataca plantele, va trebui sa o folosesti pentru a prepara zeama bordeleza. Daca si tu vrei sa aplici acest tratament la rosii, afla ca prima stropire se va aplica dupa plantare.

Pentru prepararea unei solutii cu o concentratie de 1%, vei avea nevoie de:
– 100 grame piatra vanata (sulfat de cupru),
– 100 grame de var stins,
– 10 litri de apa.

Mod de preparare:

Se dizolva piatra vanata in 5 litri de apa calduta si, separat, varul stins in alti 5 litri de apa rece. Apoi, solutia de sulfat de cupru se toarna in cea de var.

Amestecul rezultat se strecoara printr-un tifon impaturit in 3-4 straturi si se lasa sa stea timp de 1-3 ore. Dupa aceea, se poate aplica solutia, pulverizand abundent pe frunzele plantelor (inclusiv pe spatele lor).

Pentru o mai buna aderenta a tratamentului, se poate completa reteta cu 20 de grame de aracet la fiecare 10 litri de apa.

Poti gasi si in fitofarmacii o pulbere micronizata de culoare albastra care nu mai are nevoie decat de apa pentru a fi gata de aplicare.

Cand se stropesc rosiile cu piatra vanata?

Rosiile au nevoie de 4 tratamente cu zeama bordeleza in decursul unui an. Primul tratament se aplica dupa plantare, la 7 zile dupa ce rasadurile au fost puse in pamant, iar al doilea tratament la 3-4 saptamani de la prima stropire.

Cel de-al treilea tratament se va face inainte de inflorire si ultimul tratament se aplica dupa ce plantele au inflorit, atunci cand se formeaza fructele, pana cand acestea incep sa se coaca.

Expertii ne sfatuiesc sa nu aplicam o solutie mai puternica de 1% de zeama bordeleza. Pentru 10 metri patrati de plantatie, veti avea nevoie de 1,5 – 2 litri din amestecul preparat.

Stropirile sunt necesare pentru ca rosiile sa fie protejate impotriva bolilor precum rugina, mana, patarea frunzelor, antracnoza, mucegaiul frunzelor sau patarea bacteriana a tomatelor.

Pentru ca solutia este coroziva, va trebui sa folosesti o galeata de plastic in care sa o prepari. Sub nicio forma nu folosi galeti sau recipiente din metal.

Totodata, tine minte ca tratamentele trebuie facute in zilele in care nu exista precipitatii sau vant, asta daca vorbim despre rosii care sunt plantate in gradina.

De asemenea, tratamentele trebuie facute dimineata devreme sau dupa masa. Nu este indicat sa faci stropirile in timpul zilei, atunci cand temperaturile sunt foarte ridicate.

Mare atentie!

Dupa ce ai aplicat tratamentul cu zeama bordeleza va fi necesar un timp de pauza de 3-4 saptamani. Abia dupa acest interval de timp rosiile pot fi recoltate si pot fi consumate! Solutia nu patrunde in fructe, dar ramane pe coaja, deci spalati-le foarte bine inainte de consum.