Învață să faci în propria-ți bucătărie un preparat care-ți aduce aminte de copilărie: scovergi ca ale bunicii!

Extrem de simplu, rapid și ai nevoie de foarte puține ingrediente. Perfect pentru zilele de post!

Fragede și pufoase, gustoase și sățioase, iată rețeta!

Ingrediente:
– 600 grame făină,
– 25 grame drojdie proaspătă,
– 270 mililitri apă caldă,
– 1/2 linguriță sare,
– 250 mililitri ulei,
– 1 lingură și jumătate zahăr tos,
– esență de vanilie,
– zahăr pudră.

Mod de preparare:
> Dizolvăm drojdia în apa caldă. Adăugăm esența de vanilie, zahărul și sarea.

> Cernem făina într-un bol și facem o adâncitură în mijloc, unde turnăm compoziția cu drojdie.

> Începem să amestecăm cu o lingură de lemn, după care frământăm până obținem un aluat omogen, elastic și care se desprinde ușor de pe mâini.

> Acoperim vasul cu un prosop curat de bucătărie și-l punem la loc cald, pentru 30 de minute.

> Ulterior, împărțim aluatul dospit în bile de mărimi egale. Le întindem fie cu mâna, fie cu sucitorul. Mărimea scovergilor să nu depășească suprafața tigăii în care le vom prăji.

> Încingem uleiul în tigaie și prăjim pe rând scovergile, până se rumenesc frumos pe ambele părți.

> Le scurgem de ulei, le punem pe o farfurie una peste alta, presărând pe ambele părți zahăr pudră.

Se pot consuma:
– ca desert: cu miere, gem, dulceață, ciocolată;
– ca aperitiv sărat: cu brânză rasă, smântână, cașcaval etc.

    Poftă bună!