In calendarul bisericesc, Lasata secului are doua etape care conduc treptat catre Postul Sfintelor Pasti: Duminica Infricosatoarei Judecati – cand se lasa sec de carne și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – cand se lasa sec de branza.

Duminica aceasta e duminica iertării şi a pocăinţei. Intrăm în pre-săptămâna Sfântului şi Marelui Post, şi ascultând cum va fi judecata Domnului, ne dăm seama că fiecare trebuie să îşi ceară iertare de la aproapele său, de la cel care ştie să ierte şi să se roage pentru cei care nu ştiu să ierte sau nu înţeleg că iertarea înseamnă uşurarea inimii.

Evanghelia Duminicii Infricosatoarei Judecati:

„Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale.

Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre.

Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: „Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii.

Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.”

Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: „Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine?”

Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: „Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.”

Atunci va zice si celor de-a stanga: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui.

Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat.”

Atunci vor raspunde si ei, zicand: „Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit?”

El insa le va raspunde zicand: „Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica.” Amin!