Acum poți să scapi de kilogramele nedorite cu ajutorul dietei cu sfeclă roșie. Este important să alegi întotdeauna sfecle care sunt rotunde, tari și care au o culoare roșie intensă. Evită sfeclele care au dimensiuni mai mari, deoarece acestea sunt mai dure și au un gust mai puternic.

Dieta cu sfeclă roșie este una dintre cele mai eficiente, sănătoase și naturale diete de slăbit.

Sfecla roșie are foarte puține calorii și conține multe fibre alimentare, care te ajută să te simți mai sătulă. Aceasta îți limitează consumul de alte alimente, care ar putea duce la creșterea în greutate.

Valoarea nutrițională a sfeclei

Sfecla este un aliment cu proprietăți nutriționale extraordinare, care nu ar trebui excluse din dieta ta. Această legumă îți dă multă energie și este extrem de recomandată pentru a trata anemia, bolile de sânge și pentru a ameliora timpul de recuperare. În plus, sfecla roșie este ideală pentru femeile însărcinate, dar și pentru copii.

Sfecla conține mult fier și este o legumă bogată în caroten, acid folic și vitaminele B1, B2, B3 și B6. Iar dacă vrei să înțelegi mai bine valoarea nutrițională a sfeclei roșii, reține că o cană de sfeclă feliată și fiartă are doar 31 de calorii, 1,5 grame proteine, 8,5 grame carbohidrați, 1,5 grame fibre alimentare.

Cum incluzi sfecla roșie în dieta ta?

Reține că nu este recomandat să urmezi această dietă mai mult de 10 zile consecutive. În timp ce ții această dietă, ar trebui să bei cel puțin 2 litri de apă pe zi.

Încearcă sucul de sfeclă roșie pentru a pierde în greutate

Acest suc de sfeclă îți va oferi toți nutrienții de care are nevoie corpul tău și îți va potoli foamea, grație conținutului său de fibre alimentare.

Fibrele reduc pofta aceea nebunească de a mânca, chiar și atunci când nu îți este cu adevărat foame. Bea acest suc de sfeclă roșie înainte de mese.

Ingrediente: 6 sfecle roșii, 10 morcovi, 10 portocale.

Mod de preparare: Amestecă toate ingredientele de mai sus într-un blender. Păstrează sucul de sfeclă într-un borcan acoperit, la frigider.

Meniul pe zile în dieta cu sfeclă roșie

Cu 1 oră înainte de micul dejun, dar și între mesele principale, consumă suc de sfeclă.

Micul dejun:
– 1 cană de ceai sau cafea cu lapte degresat;
– 1 felie de pâine din făină integrală cu brânză cu un conținut scăzut de grăsime sau 1 iaurt cu 1 lingură de tărâțe;
– 1 măr.

Masa de prânz:
– Suc din sfeclă roșie: 1 pahar mare;
– Salată făcută din: ardei gras, roșii, spanac, salată verde (lăptucă) și câteva nuci. Poți asezona această salată cu puțin ulei;
– Orez fiert cu puțină carne de pui fiartă, fără pieliță; dacă nu ai pui, încearcă pește la cuptor;
– 1 portocală.

Cina:
– Suc din sfeclă roșie: 1 pahar mare;
– Supă de legume;
– Vinete coapte;
– 1 măr sau 1 felie de pepene roșu sau orice alt tip de pepene.

Promisiunea acestei diete este că te ajută în decurs de 3 zile să topești până la 4,5 kilograme.

Este posibil să reduci din greutatea corpului tău urmând dieta de 3 zile cu sfeclă roșie, dar doar pentru că este o reducere drastică a numărului de calorii în cazul majorității oamenilor.