Vă prezint o rețetă extraordinară de clătite, pe bază de lapte. Aluatul se prepară foarte simplu și rapid. Clătitele vor fi aromate și foarte gustoase.
Ingrediente necesare pentru aproximativ 20 de clătite:
– 4 ouă,
– 4 linguri zahăr,
– 4 linguri ulei,
– 2 căni făină,
– 2 căni lapte,
– 2 linguri amidon (optional,dar vor fi mai pufoase si mai fragede),
– 1 pahar apă clocotită,
– esență de vanilie,
– un praf de sare.
Mod de preparare:
1. Într-un bol, mixăm ouăle împreună cu zahărul și cu un praf de sare.
2. Apoi încorporăm esența de vanilie, laptele și uleiul.
3. Turnăm și apa clocotită și amestecăm bine.
4. Adăugăm amidonul și treptat și făina, și omogenizăm.
5. Lăsăm aluatul să se odihnească timp de 10 minute.
6. Coacem clătitele într-o tigaie încinsă cu un pic de ulei, până se rumenesc frumos pe ambele părți și le umplem cu umplutura preferată.
Câteva idei de umplutură: brânză de vaci cu caise/ prune uscate, stafide, gem, ciocolată, fructe de pădure, carne tocată prăjită, ficat de pui cu ciuperci, ou fiert cu ceapă verde, brânză și mărar, sos de fructe, creme de casă etc.
Savurați cu plăcere! Poftă bună!