Fie că este alb, galben sau roșu, grepfrutul are o mulțime de beneficii pentru organism, fiind indicat consumului în special în sezonul rece. Nu doar că oferă protecție împotriva multor afecțiuni, dar îți asigură și aportul zilnic necesar de Vitamina C. În plus, acest fruct poate ameliora senzația de foame, în caz că sunteți la dietă.
Grepfrutul are un gust aparte, iar pentru cei care sunt obișnuiți cu dulceața portocalelor ar putea părea acru sau chiar amar. Cu toate acestea, merită „efortul“ de a-l consuma, chiar dacă te vei strâmba puțin până te vei obișnui cu gustul, pentru că are numeroase beneficii pentru sănătate.
Grepfrutul este considerat unul dintre cele mai bune alimente pentru micul dejun, însă asta nu înseamnă că trebuie să limitezi consumul doar la primele ore ale zilei.
Grepfrutul are doar 43 de calorii la 100 de grame, este bogat în vitamina A (38% din DZR per 100 de grame) și în vitamina C (52% din DZR per 100 de grame) și conține 92% apă, una dintre cele mai ridicate valori ale conţinutului de apă ale fructelor.
7 motive să-l incluzi în alimentație
Grepfrutul este considerat drept fructul paradisului grație proprietăților sale de vindecare a bolilor, în special printre iubitorii de fitness. Iată 7 beneficii ale acestui fruct suculent și aromat, sănătos și nutritiv.
1. Îți întărește sistemul imunitar
Medicii nutriționiști încurajează consumul de grepfrut deoarece ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar, fiind bogat în vitamina C, care ne ajută să prevenim sau să combatem răceala. De asemenea, grepfrutul combate radicalii liberi, care pot face ravagii în corpul nostru.
2. Este bogat în vitamine
Potrivit studiilor, dacă mănânci jumătate de grepfrut pe zi, ți-ai asigurat 68% din totalul de vitamina C, 28% din totalul de vitamina A de care corpul tău are nevoie, 2% din totalul de calciu și 2% din totalul de magneziu. Totodată, acest fruct mai conține și cantități mici de vitamia E, tiamină, riboflavină, niacină, potasiu, acid folic, zinc, acid pantotenic, fosfor, mangan și cupru.
3. Îmbunătățește sănătatea inimii
Dacă este consumat în mod regulat, grepfrutul este benefic sănătății inimii, prin reducerea factorilor de risc care contribuie la apariția problemelor de sănătate: hipertensiune arterială, colesterol crescut. Un studiu a arătat că cei care mănâncă grepfrut de 3 ori pe zi, timp de 6 săptămâni, vor resimți scăderii semnificative ale tensiunii arteriale.
4. Previne apariția pietrelor la rinichi
Pietrele la rinichi, o afecțiune des întâlnită în rândul persoanelor de toate vârstele, reprezintă, de fapt, o acumulare de calciu, iar odată dezvoltate, acestea trebuie eliminate – fie pe cale naturală, fie medical. Vorbim despre o chestiune foarte dureroasă, însă numeroase studii au demonstrat că un litru de suc de grepfrut pe zi poate face minuni.
5. Îți curăță ficarul
În caz că nu știai până acum, grepfrutul îți poate curăța ficatul prin eliminarea toxinelor nesănătoase din corpul tău. Așadar, consumul de grepfrut îți va îmbunătăți sănătatea pe termen lung. De asemenea, se spune că detoxifierea ficatului poate ajuta la atenuarea afecțiunilor cronice precum depresia, rigiditatea musculară și durerile de cap cronice.
6. Reduce colesterolul
Tot potrivit studiilor, grepfrutul poate reduce nivelul colesterolului cu 15%, iar trigliceridele (tot o formă de colesterol) cu 17%, dacă este consumat cu regularitate. În acest caz, grepfrutul alb s-a dovedit mai eficient decât cel roșu.
7. Contribuie la pierderea în kilograme
Un studiu efectuat pe un eșantion de 91 de oamenii obezi a arătat că cei care au mâncat jumătate de grepfrut înainte de masă au pierdut semnificativ mai mult în greutate, comparativ cu cei care nu au inclus acest gruct în alimentația lor.