29 septembrie – Este zi de sărbătoare pentru credincioșii ortodocși care îl cinstesc pe Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul, cunoscut drept un puternic vindecător al bolnavilor și blând mângâietor al celor întristați.
Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul îi tămăduiește pe cei bolnavi și îi luminează pe cei care nu-și găsesc drumul în viață.
Citește astăzi rugăciunea închinată acestui Sfânt ca să te ajute în rezolvarea tuturor problemelor.
„Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Chiriac.
Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântare să înălţăm, popoare, Minunatului Dumnezeului nostru, Celui Ce a izbăvit din robie pe Israel, cântare de biruinţă cântându-I şi grăind: să cântăm Ţie Unuia, Stăpânului!
Ca să laud după vrednicie pe Cuviosul Chiriac, laudă de Dumnezeiască cunoştinţă şi de daruri dă-mi mie, Hristoase, prin rugăciunile lui. Că Tu eşti Comoara învăţăturilor celor înţelepte şi mai presus de cuvânt.
Primindu-mă cu voie bună pe mine, care aduc ţie acum laudă, Fericite Chiriac, roagă-te lui Hristos să mă împărtăşesc de Dumnezeiasca Rază de Lumină şi să câştig mântuirea cea adevărată.
Biruit-ai pe stăpânii întunericului, părinte, întărindu-te cu puterea cea tare a Stăpânului, Preafericite Chiriac! Şi mergând după urmele Lui, ai ajuns la odihna cea de sus. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătat-ai pe pământ râvnă asemenea cu îngerii şi tot cugetul trupului l-ai supus Duhului Celui Purtător de viaţă. Pentru aceasta acum dănţuieşti împreună cu ei în ceruri, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Chiriac. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”