Uitați de metoda vinetelor congelate pentru iarnă, care își pierd proprietățile și gustul, și încercați vinetele la borcan!
O să fiți încântați de cât de bine se păstrează și cât de gustoase vor fi!
Ingrediente:
– 5 kg vinete,
– 1 lingură sare mare,
– 4 linguri ulei de floarea soarelui.
Mod de preparare:
– Coacem bine vinetele pe flacără, grătar sau la cuptor, după cum obișnuiește fiecare.
– Le așezăm într-o tavă, presărăm sare peste ele și le acoperim cu o folie alimentară sau cu o altă tavă.
– Le lăsăm așa 15 minute, după care le curățăm sub jet de apă rece. Se vor curăța foarte bine și repede.
– Punem vinetele curățate într-o sită și le lăsăm să se scurgă bine de tot.
– După ce se scurg, le tocăm ca pentru salată și le amestecăm cu sare și o lingură de ulei.
– Spălăm borcanele, le scurgem de apă și le sterilizăm în cuptorul aprins, pentru 10 minute, apoi le lăsăm să se tempereze ușor și le umplem cu vinete, presându-le bine cu o spatulă, să nu se creeze goluri de aer.
– Umplem borcanele până la filet, apoi adăugăm la fiecare câte o lingură de ulei. Uleiul va crea o barieră care va proteja vinetele pe parcursul păstrării.
– Înfiletăm capacele bine spălate și șterse și dăm borcanele la cuptor pentru 10 minute, la 180 de grade.
– După stingerea focului, lăsăm borcanele în cuptor, să se răcească lent.
Sigur veți repeta și anul următor această rețetă! Spor la preparat!