Specialiştii în etnografie susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea de Vinerea Seacă explicându-se prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină.
Tradițiile spun că nu este bine să vopsești ouăle în Vinerea Mare. Dacă n-ai făcut acest lucru în Joia Mare, mai poți vopsi ouăle doar sâmbătă.
În Vinerea Mare, nu ai voie să mănânci urzici, pentru că Mântuitorul a fost bătut cu aceste plante. De asemenea, nu este bine să consumi oțet, pentru ca buzele lui Iisus au fost udate cu oțet atunci când a cerut apă.
O altă superstiție spune că nu este bine să te tunzi în această zi.
În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă va fi sănătos şi va avea noroc tot anul. Sunt băi purificatoare în vederea întâmpinării Sâmbetei Învierii. Tradiţia este păstrată şi acum în toată ţara.
Conform traditiei, cei care respectă aceste interdicții vor fi ocoliți de primejdii și boli.