Consumul de sirop din ridiche neagră este benefic persoanelor predispuse la infecții respiratorii.
Ridichea neagră cu miere acţionează ca agent antimicrobian, întărind sistemul imunitar. Siropul din ridiche neagră este foarte eficient pentru tratarea bronşitelor, pentru tusea uscată şi cronică la copii, dar şi la adulţi.
Consumul regulat de sirop din ridiche neagră în sezonul rece ajută la fluidizarea și la eliminarea secrețiilor din gât, combate și tratează răgușeala, gripa și răceala.
Pentru a pregăti acest sirop, avem nevoie de o ridiche neagră întreagă și câteva linguri de miere de albine naturală de tei. Dacă nu ai miere sau eşti alergic la miere poţi folosi zahăr. Dar cu miere, eficienţa siropului este mai mare.
Datorită nutrienților pe care îi conține, ridichea neagră are efecte energizante, diuretice și de detoxifiere, antioxidante și antiinflamatorii.
Mierea de albine naturală de tei este un adevărat tratament natural împotriva: insomniei, sinusurilor înfundate, rinită alergică, răgușeală sau sinuzită.
Mod de preparare:
Ridichea nu se curăță de coajă, se spală foarte bine cu apă rece și se șterge cu un prosop. Dacă nu stă dreaptă când o aşezi pe masă, poţi să tai partea inferioară astfel încât să stea dreaptă sau pune-o într-un vas.
Taie partea superioară, ca un capac, şi pune-o deoparte, o să ai nevoie de ea mai târziu. Scobeşte cu un cuţit interiorul ridichii, scoate miezul, lăsând totuși cam 1 cm de conținut de jur împrejur.
Pune două linguri de miere, astfel încât să se umple jumătate din în ridiche. Dacă mergi pe varianta cu zahăr, pune patru linguri de zahăr. Închide ridichea cu partea superioară decupată mai devreme (capacul) și lasă așa la macerat peste noapte. Dimineaţă, în interiorul ridichii vei găsi un sirop dulce şi gustos.
Administrare:
– Adulţi: 1 lingură, de 4-5 ori pe zi, înainte de masă.
– Copii: 1 linguriţă, de 4-5 ori pe zi, înainte de masă.
O să vezi că tot siropul se va consuma în timpul zilei. Dar seara poţi să adaugi din nou două linguri de miere în aceeaşi ridiche, ca să ai în dimineaţa următoare alt sirop de ridiche neagră. Poţi folosi aceeaşi ridiche de 2-3 ori, până când se înmoaie de tot.
Opțional, din miezul de ridiche rămas se poate prepara o salată de ridiche neagră sau se pot tăia feliuțe subțiri pe care le presărăm cu zahăr și le lăsăm să se macereze peste noapte.
Se poate consuma sucul obținut, sau chiar și feliuțele de ridiche, având același efect în combaterea tusei, gripei, răcelii și a răgușelii.