Apa ajută rinichii să elimine toxinele din sânge, având un rol esenţial în a-i menţine sănătoşi.
Pietrele la rinichi se formează mai greu atunci când te hidratezi corespunzător, iar urina închisă la culoare este un semn prin care poţi recunoaşte deshidratarea.
Dar, nu doar ce bei, ci şi ceea ce mănânci influenţează sănătatea rinichilor. Include în mesele tale mai mult fructe şi legume proaspete, dar şi alimente bogate în acizi graşi Omega-3, precum peştele.
Totodată, ceapa şi usturoiul sunt diuretice naturale, care reduc inflamaţiile din organism şi îmbunătăţesc funcţiile rinichilor.
Evită excesul de proteine animale şi de alimente procesate. Dacă reduci numărul aditivilor nocivi din dieta ta, rinichii vor fi supuşi unui efort mai mic.
Iată 6 Remedii Naturale pentru a menţine rinichii sănătoşi!
1. Ceaiul de Busuioc are efect diuretic
Datorită antioxidanţilor din compoziţia sa, ceaiul de busuioc este folosit pentru îmbunătăţirea funcţiei renale. Favorizează eliminarea urinei şi a toxinelor acumulate, previne formarea de pietre la rinichi.
Prepară un ceai dintr-o cană cu apă fierbinte şi 5 frunze proaspete de busuioc sau o linguriţă rasă de plantă uscată. Strecoară după 7-10 minute. Bea câte o cană, zilnic, într-o cură de maxim 6 săptămâni.
2. Infuzia de Păpădie dizolvă pietrele
Bogat în vitamine şi minerale, ceaiul de păpădie stimulează activitatea rinichilor şi creşte diureza, ajutând la dizolvarea pietrelor la rinichi.
Se prepară o infuzie din 4-10 grame de frunze uscate de păpădie la o cană cu apă fierbinte. Se strecoară după 10 minute. Bea 3 ceşti în fiecare zi.
Persoanelor care iau antibiotice, diuretice sau medicamente anticoagulante li se recomandă să se sfătuiască cu medicul înainte de cură.
3. Suc de lămâie pentru pietre la rinichi
Sucul de lămâie previne formarea pietrelor la rinichi şi contribuie la distrugerea acestora, dacă ele există deja, facilitând urinarea. Prepară-ţi o limonadă adăugând zeama de la o lamâie într-un litru de apă. Bea o cană în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol.
4. Ceaiul de Merişoare, recomandat în infecţii
Cunoscut pentru proprietăţile sale benefice asupra tractului urinar, poate fi folosit atât în cazul infecţiilor uro-renale, cât şi pentru îndepărtarea cristalelor de oxilaţi de calciu, care favorizează apariţia pietrelor la rinichi.
Pentru păstrarea intactă a substanţelor active, se prepară astfel: Se toarnă 100 ml de apă rece peste 2 linguri de frunze, se strecoară după 15 minute şi se dă deoparte maceratul obţinut.
Peste frunzele rămase se adaugă 100 ml de apă clocotită, se pune iar la fiert, iar după 10 minute se strecoară. Din cele două lichide se obţine un amestec din care se administrează câte o linguriţă, o dată la 3-4 ore.
5. Infuzie pe bază de pătrunjel pentru purificarea rinichilor
Pentru protejarea și curățarea rinichilor, poți recurge la o infuzie cu efect detoxifiant. Într-o oală, pune apă la fiert. După ce a clocotit, oprește focul și adaugă pătrunjel proaspăt, bine mărunțit, cam 1 lingură la fiecare 200 ml de apă.
Ajunge să lași lichidul să se odihnească vreme de 5 minute. Apoi strecoară și consumă infuzia ca atare. Consumă băutura de 2 ori pe zi, timp de cel puțin 7 zile, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.
6. Sucul de ţelină, un bun depurativ
Diuretic şi depurativ, sucul de ţelină este recomandat pentru menţinerea sănătăţii rinichilor. Ajută la eliminarea toxinelor şi stopează apariţia infecţiilor. Se obţine din rădăcină rasă şi frunze de ţelină. Bea 100 ml de suc, de 3 ori pe zi, timp de o lună.
Acest remediu nu este recomandat celor care suferă de tensiune arterială scăzută, care iau medicamente cu efect sedativ sau urmează să aibă o intervenţie chirurgicală.