Varicele sau venele varicoase sunt vene largi, proeminente, palpabile şi vizibile la suprafaţa pielii, localizate la nivelul coapsei şi al gambei. Alte forme de vene varicoase sunt telangiectaziile şi venele reticulate. Ele nu dau simptome, iar tratarea lor e de ordin cosmetic.
Telangiectaziile sunt vene foarte mici, uşor vizibile, care nu se pot palpa, localizate în special în straturile superficiale ale pielii. În schimb, venele reticulate sunt mai mari decât telangiectaziile, dar mai mici decât cele varicoase.
Tratamentul cu ceapă roşie poate fi urmat de persoanele care se confruntă cu această problemă și care nu vor să apeleze la ajutorul bisturiului. De asemenea, acest remediu este recomandat și celor care au încercat fără succes alte metode.
Pentru varice, tratamentul durează o lună. Însă, după 30 de zile de pauză, procedura trebuie repetată, până când varicele dispar.
Cum se prepară și administrează
Ingrediente
– 600 ml suc de ceapă roşie,
– 300 g miere de salcâm.
Preparare
1. Ceapa se toacă foarte mărunt, apoi se stoarce printr-un tifon des. Sucul obţinut se toarnă într-o sticlă.
2. Se adaugă mierea şi ingredientele se amestecă foarte bine, până când preparatul se omogenizează.
3. Amestecul se păstrează la frigider.
Administrare
După fiecare masă principală, se ia din acest preparat câte 50 grame, de două ori pe zi.
Tratamentul trebuie urmat, fără întrerupere, timp de o lună. După 30 de zile de pauză, procedura trebuie repetată, până cand varicele dispar.
Ce obiceiuri cauzează varicele
Din nefericire, există o serie de obiceiuri cotidiene care provoacă mai mult rău decât bine.
În cazul varicelor, este vorba de purtarea hainelor prea strâmte, dar și a ciorapilor mult prea strânşi pe picior. Aceştia ar trebui înlocuiţi cu ciorapii de compresie care ajută la dilatarea peretelui venos.
De asemenea, purtarea zilnică a tocurilor înalte este un alt obicei dăunător pentru sănătatea picioarelor. Pentru persoanele care au varice se recomanda alternarea purtării tocurilor mai înalte de 2 cm cu cele mai mici.
Multă sănătate!