La vreme de grele încercări, nu putem face altceva decât să avem grijă de noi și să înălțăm rugăciuni către Dumnezeu. Una dintre cele mai puternice rugăciuni este cea rostită Duminica.

Sfânta zi de Duminică este întotdeauna bună pentru rugăciune, așa că, dragi credincioși, nu uitați să rostiți azi această rugăciune, de mare ajutor pentru sănătate și îndepărtarea necazurilor!

Iată mai jos și textul rugăciunii!

”Doamne, în Sfânta zi de Duminică, ai milă de robii Tăi care-Ți sunt credincioși,iar pe cei necredincioși ajută-i să revină pe calea dreaptă;

Nu ne certa prea tare atunci când greșim, nu ne lăsa să cădem în ispite, ferește-ne de făptura rea și ceartă duhurile necurate care se pun în calea noastră, căci Tu Ești Mare peste tot, Însuși Puterea, Însuși Dreptatea, Însuși Dragostea;

În Mâinele Tale toate stau văzute sau nevăzute și noi toți suntem ai Tăi, de aceea Ție ne rugăm să ne scoți din necazuri și nevoi.

Nu avem nevoie de altcineva să îndeplinească rugăciunile noastre dacă nu este trimis de la Tine, pentru că Tu Ești Creatorul, și dacă Spui SĂ FIE atunci va FI, si daca Spui SĂ NU FIE atunci nu va Fi.

Și cine va putea să Ți se împotrivească? Mila Ta nu are căpătâi și Te rugăm să primești aceste puține cuvinte și sărace în aprecierea măsurii îndurării Tale,

Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne!

Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață.

Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Amin!”

Și după rostire, credinciosul poate spune o dorință, atâta timp cât ea este dreaptă. Se spune zilnic, până la împlinire.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!