O rugăciune puternică pentru toate problemele pe care le avem. I se mai spune și Rugăciunea fericirii și se rostește în fiecare sâmbătă.
“Te rog, Doamne, dă-mi răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim.
Apără-mă de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate.
Ajută-mă, Doamne, la sfârșit de săptămână, ca să nu mă lepăd de Tine în nici un fel.
Păzeşte-mă de ceasul încercărilor şi scrie numele meu în Cartea Vieţii Tale.
Deschide, Doamne, urechile sufletelor noastre, ca să audă glasul trâmbiţei Tale celei de mântuire şi să înviem pentru viaţa veşnică.
Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere, ca să biruiască orice rău şi vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău.
Pentru noi, oile păşunii Tale, numai Tu eşti apărătorul cel puternic şi numai în Tine ne încredem, de aceea te rugăm să ne ajuţi şi să nu ne lepezi de la faţa Ta.
Ascultă, Doamne, ruga mea!
Acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!”