Langoși cu smântână și telemea sărată… Cu siguranță sunt pe lista plăcintelor noastre preferate. Rețeta de astăzi este foarte simplă și are un mare avantaj: puteți păstra aluatul la frigider mai multe zile!

Așadar, prăjiți plăcintele oricând doriți și vor fi mereu calde și gustoase.

Ingrediente necesare:
– 1 kg faină,
– 50 g drojdie proaspătă (un cub mare),
– 500 ml lapte,
– 2 linguri zahăr,

– 2 gălbenușuri,
– 1 linguriță sare,
– 200 ml de smântână,
– 2 linguri de ulei.

Ingrediente pentru coacere și servire:
– ulei pentru prăjit,
– smântână,
– telemea sărată.

Cum se prepară?

1. Puneți în laptele călduț drojdia și zahărul. Amestecați bine și lăsați la dospit aproximativ 10 minute.

2. Într-un vas separat, punem făina, gălbenușurile, sarea, uleiul și smântâna. Turnăm și maiaua pregătită anterior și frământăm un aluat elastic.

3. Lăsați apoi aluatul la dospit aproximativ 1 oră. Ar trebui să se dubleze în volum.

4. Rupeți câte o bucățică de aluat de mărimea unei mingi de tenis, întindeți-o cât mai subțire, din centru spre margini și lasați marginile mai groase, și coaceți-o în ulei bine încins. Doar așa vă ies “ca la carte”, ca niște bărcuțe pe care le puteți umple apoi.

5. Cât sunt încă calde, adăugăm smântână și telemea dată pe răzătoare, pe partea cu ochiuri mari. Le puteți servi ca atare sau le puteți îndoi la mijloc, cum vă este mai comod.

Dacă vă mai rămâne aluat, îl puteți păstra la rece și să îl preparați a doua zi sau ori de câte ori aveți poftă de langoși.

Langoșii merg super bine și cu caşcaval, smântână şi mărar, smântână și mujdei de usturoi.

Pe de altă parte, dacă vă este poftă de ceva dulce, îi puteți servi cu ciocolată şi scorţişoară, sau cu puțină dulceață.

Savurați cu plăcere! Poftă bună alături de cei dragi!