Dafinul este renumit pentru frunzele sale aromate și este nemaipomenit la gătit, însă are și proprietăți terapeutice la care nu v-ați fi așteptat.

Frunzele de dafin conţin grăsimi, proteine, retinol, vitaminele A, C, piridoxină, niacină, zinc, fier, magneziu, calciu, potasiu şi antioxidanţi.

1. Combate problemele digestive
Dafinul este un leac puternic atunci când aveţi probleme cu digestia. Acesta stimulează procesul de digestie, creşte pofta de mâncare şi combate fermentaţia.

Trei frunze de dafin mestecate înainte de masă, câte una dimineaţa, la prânz şi seara, timp de o lună, au un efect de întărire a digestiei.

Durerile de stomac cauzate de o masă copioasă pot fi şi ele alinate cu ajutorul infuziei din frunze de dafin.

2. Ameliorează durerile de cap
Maceratul din frunze de dafin elimină cefaleea (durerile de cap) şi vă ajută să vă refaceţi rapid după ce aţi suferit de migrene sau după convalescenţă.

Maceratul se prepară din patru frunze de dafin şi coaja de la o portocală, într-un litru de apă. Se lasă patru ore la infuzat şi apoi se filtrează. Se bea pe stomacul gol, în mai multe reprize, în loc de apă.

3. Combate durerile articulare
Untul de dafin intră în componenţa multor unguente, în special cele pentru calmarea diferitelor manifestări ale durerii apărute în cazurile de artrită.

Ceaiul este şi el de folos, proprietăţile sale terapeutice fiind cunoscute mai ales în tratarea reumatismului cronic şi a afecţiunilor nervoase.

4. Remediu pentru răgușeală
Răguşeala sau pierderea vocii poate fi tratată dacă se pun zece frunze de dafin într-o cană cu apă clocotită. Lichidul astfel obţinut se lasă la răcit, după care se face gargară cu acest preparat.

Tratamentul este mai eficient dacă este repetat de trei ori pe zi. Se poate utiliza şi pentru infecţiile gingivale.

5. Remediu antivarice
Uleiul din foi de dafin este un leac eficient împotriva varicelor. Iată cum se prepară un astfel de unguent:

Amestecaţi într-un pahar ulei de masline şi zece frunze de dafin tocate mărunt. Lăsaţi preparatul la întuneric aproximativ şase zile. După o baie caldă la picioare, masaţi zonele afectate cu acest unguent.