Roagă-te așa, azi,14 iulie, la Sfântul Nicodim Aghioritul, pentru sporul casei, liniște și rezolvarea tuturor problemelor! Ajutor grabnic!

Rugaciune catre Sfântul Nicodim Aghioritul:

„Săltaţi şi vă veseliţi, popoare, că, iată, în prisosul bucuriei se arată astăzi pârga cea sfântă a Athosului, folositorul şi mângâietorul nostru, blândul Nicodim.

Căci prin râvna cea după Hristos Biserica o a luminat, îndreptând cele stricate şi părăsite prin nebăgare de seamă şi trecerea cu vederea, iar acum înaintea Sfintei Treimi neîncetat se roagă pentru sufletele noastre.

Condacul 1
Pe tine, moştenitorul raiului şi luminoasa odraslă a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm.

Că întru adevăr nevoindu-te şi de la înalta pronie izvoarele bogăţiei de daruri revărsând, cunună cerească ai luat, iar Biserica într-un glas cântă: Aliluia!

Icosul 1
În pământul dragostei, smerite, ai fost crescut de către evlavioşii tăi părinţi, arătându-te de mic iubitor al slujbelor şi înţelepciunii dumnezeieşti. Iar pe dascălii cei de Hristos insuflaţi cu osârdie urmând, ai împletit cunoaşterea şi faptele virtuţii întru slava Nedespărţitei Treimi.

Bucură-te, căutător neobosit al treimicei înţelepciuni;
Bucură-te, uimitoare memorie făcută vistierie a Cuvântului;
Bucură-te, agerime a minţii păzite sub aripa Duhului;

Bucură-te, intrare prin supunerea şi ascultarea faţă de toţi în iubirea Tatălui;
Bucură-te, smerenie de toţi îndrăgită şi alăută a cântărilor preadulci;
Bucură-te, risipire prin har a pâclei nepriceperii;

Bucură-te, umblare cu lacrimi întru căutarea binelui;
Bucură-te, suspinare zi şi noapte spre aflarea folosului;
Bucură-te, sălăşluire cu toată virtutea în locul păcii;

Bucură-te, minte iubitoare de frumuseţe duhovnicească;
Bucură-te, cercetare şi împlinire a sfaturilor rodnice;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!

Condacul al 2-lea
Ca o albină învăţăturile dascălilor din Naxos şi Smyrna le-ai strâns, Sfinte Nicodim, le-ai lămurit în focul dreptei credinţe şi le-ai pus în slujba izbăvirii de patimi.

Neobosit te sârguiai să cercetezi pe cuvioşii luminaţi cu duhul întru aflarea liniştii şi vederii celei duhovniceşti, iar împreună cu ei cântai: Aliluia! Amin!”