În prima vineri de după Paști, în Vinerea Luminată, creștinii prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, cea care este izvorul tămăduitor al bolilor sufletești și trupești.

Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, aceea a vindecării orbului.

Se spune că, înainte de a fi împărat, Leon cel mare a întâlnit în pădure un orb. La îndemnul Maicii Domnului, acesta i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor. Apa l-a vindecat pe orb.

Dacă vrei să-ți meargă bine și să te ferești de necazuri, rostește această rugăciune puternică, care trebuie spusă dimineața.

Rugăciune către Maica Domnului

„Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născă­toare, dându-mi darul cuvântu­lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Locaş de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară!

Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioşii care aleargă la dânsa şi izvorăşte tuturor mângâierea cea din belşug.

Din ceruri reverşi nouă daruri fără împuţinare, ceea ce eşti cu adevărat una; căci pe cel orb îl faci să vadă lumina, prin tina cea nouă, strigând tu de sus către Leon, mai presus de gând.

Bucură-te, Mărie, bucură-te, ceea ce eşti lauda de obşte şi cin­stită a neamului omenesc!

Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă. Amin!”