Cultivarea cepei din arpagic nu este deloc dificilă și face ca această cultură să fie una dintre primele la început de an, mai ales că ceapa verde este foarte consumată de Paște. Chiar dacă nu este o cultură pretențioasă, trebuie să ții cont de câteva sfaturi pentru a obține o recoltă bogată.

1. Pregătirea terenului

Terenul pe care se plantează arpagicul trebuie uscat și apa să se scurgă în profunzime, deoarece ceapa are nevoie de soluri bine drenate și afânate. Mai mult, este recomandat ca pH-ul solului în care urmeaza să cultivi arpagicul să fie cuprins între 6 si 7.

2. Perioada de plantare

Plantarea arpagicului are loc primăvara devreme, de obicei în perioada 1-15 martie, astfel ca plantele să se dezvolte în primele faze de vegetație în condiții de zi scurtă.

Vestea bună este că ceapa nu este atât de pretențioasă atunci când vine vorba de căldura. Punctul critic, de la care bulbii încep să înghețe, este temperatura de -8 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă suportată de partea aeriană este de 4 grade Celsius. Temperaturile ideale pentru ceapă sunt cuprinse între 12 și 25 grade Celsius.

3. Plantarea corectă a arpagicului

Primul pas va fi să alegi bulbii de arpagic, pentru că diametrul este foarte important. Daca vrei să obții ceapă verde sau ceapă de căpățâna, diametrul arpagicului trebuie să fie cuprins între 0,7 si 2 cm. Dacă vrei să obții doar ceapă verde, atunci poți utiliza și arpagic de dimensiuni mai mari, cu un diametru cuprins între 2 și 2,5 cm.

Arpagicul se plantează pe strat înălțat la distanta de 28 cm între rânduri, și la 3-3,5 cm pe rând. Adâncimea de plantare este de 2-3 cm. Imediat după plantare, bulbii se acoperă cu pământ și solul se udă bine pentru ca aceștia să prindă rădăcini. Cantitatea de arpagic necesară pentru 100 de metri pătrați este de 8-10 kg.

Dacă îl semănați la sfârșitul lui aprilie, puteți sa puneți sămânța pentru 2-3 zile într-un vas cu apa în scopul stimulării încolțirii. Se acoperă cu mâna cu un strat subțire de pământ, iar după 2 săptămâni va răsari.

4. Lucrări de îngrijire

Până la răsărire nu se acționează asupra solului în niciun fel. După ce a răsărit bine și a format deja 2 frunzulițe, se poate curăta solul de eventualele buruieni care au apărut, acționând-se doar manual. După ce frunzele de ceapa au o înălțime de 3-4 cm deja se aplică prima prașilă pentru a afâna solul și a înlătura buruienile.

Tot in aceasta perioada se stropește cu zeamă bordeleza în scopul înlăturării manei. Stropirea este indicat să se facă după ploaie, pentru ca aceasta să nu înlăture de pe frunze stratul protector.

Este recomandat să se aplice 1-2 prașile manuale pe rând și 3 prașile manuale sau mecanice între rânduri.

Fertilizarea se realizează prin aplicarea azotatului de amoniu în faza formării primelor 3-5 frunze și la începutul îngroșării bulbului. La o lună după ce ai făcut prima fertilizare, se mai face incă una, folosind azotat de amoniu si azotat de potasiu.

5. Se plantează în zonele umbroase din grădină

Ceapa se dezvoltă foarte bine atât în zone luminoase ale grădinii, cât și în zone semiumbroase. Pentru obținerea cepei verzi se recomandă plantarea în zone umbroase și semiumbroase. Înființarea culturii în zonele ce dispun de lumină toată ziua va duce la dezvoltarea unor bulbi groși. Ceapa se dezvoltă bine în soluri cu umiditate bună.

6. Combaterea bolilor și dăunătorilor

O atenție deosebită se acordă combaterii bolilor și dăunătorilor. Cei mai frecvenți agenți patogeni sunt: putregaiul bacterian al bulbilor de ceapă, alternarioza cepei, mana cepei, putregaiul cenușiu al cepei etc.

Dintre dăunători pagube mari produc: nematodul bulbilor, gândacul roșu al cepei, cărăbușul de mai, musca cepei etc. Pentru combaterea acestor agenți de dăunare se pot folosi fungicide de contact și fungicide sistemice, ce pot fi cumpărate din magazinele de specialitate.

7. Recoltarea se face eșalonat

Recoltarea cepei se face treptat, primăvara, pentru consumul de ceapă verde și vara pentru recoltarea bulbilor.

Recoltarea bulbilor de ceapă se realizează de la sfârșitul lunii iulie până la jumătatea lunii august. Momentul optim al recoltării cepei este atunci când frunzele s-au vestejit și sunt culcate pe suprafața solului.

După recoltare, ceapa se lasă câteva zile pe teren, în șiruri sau grămezi mici, pentru a se usca, apoi bulbii se adună se curăța de frunze, se sortează și se depozitează, în locuri uscate și răcoroase.

Să aveți spor la grădinărit!