Dumnezeu, după cum, în ordinea firească, nu a purtat numai de grijă să ajungem în viață sănătoși, Ci s-a îngrijit încă să ne recăpătăm și sănătatea, când ne vom îmbolnăvi trupește, cu băi și felurite leacuri, tot astfel — în ordinea harului – nu s-a îngrijit numai să ne naștem duhovnicește, prin Sf. Botez, ci a avut grijă și să ne recăpătăm sănătatea duhovnicească, când ne vom îmbolnăvi sufletește, cu o baie curățitoare și cu un leac minunat, și acesta nu este altceva decât Taina Sfintei Mărturisiri.
Fiindcă Mărturisirea este, pe de o parte, într-adevăr o baie din care toate sufletele care se scaldă ies ușurate îndată de povara păcatului pe care o poartă. Pe aceste suflete le înfățișează în chip ascuns Solomon, în Cântarea Cântărilor (4, 2): „O turmă de oi tunse ce ies din scăldătoare„. Pentru aceasta și Teodorit, când tălmăcește aceste cuvinte, spune: „Trebuie cercetat dacă nu cumva numește turme de capre pe cei care, din păcate, se apropie de pocăință; iar Psellos: „Pe cei curățați prin baia cugetului (lor)„. Este o baie în care se spală și pier toate pângăririle greșelilor, după dumnezeiescul Gură de Aur: „Mărturisirea celor ce au greșit se face ștergere a greșelilor” (Cuvântul XX la Facere). Și o baie pe care o fac cei ce se pocăiesc este un al doilea botez, mai trudnic decât cel dintâi, dar trebuincios pentru mântuire, ca și celălalt, potrivit cu Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu: „Știu încă și un al cincilea (botez), cel prin lacrimi, dar mai ostenitor” (Cuvânt la Botezul Domnului).
Iar pe de altă parte, Mărturisirea este un leac, atât de puternic, încât, pe dată, nimicește orice otravă a păcatului — de moarte sau care se poarte ierta – care este o răutate fără margini și nimicește orice boală nevăzută, aducând iarăși în suflet sănătatea cea dinainte și harul. Un leac atât de minunat, încât schimbă într-o clipă pe păcătos într-un înger frumos la chip, din ceea ce fusese mai înainte, schimbat de păcat: fie într-un bou, precum Nabucodonosor, fie într-un porc, ca Tiridate, fie într-un diavol, ca Iuda: „și unul dintre voi este diavol” (Ioan 5, 70). Pe scurt, care schimbă pe păcătos dintr-un osândit, într-un om slobod, dintr-un om robit trupului, în unul duhovnicesc, dintr-un rob al diavolului, într-un fiu al lui Dumnezeu, și dintr-un vinovat de pedeapsă veșnică, într-un moștenitor al Împărăției cerești. Și este un leac care, prin urmările mai presus de fire pe care le aduce, întrece toate lucrurile firii, fiindcă îndreptățirea pe care o hărăzește sufletului păcătosului este, ori de câte ori o dă, un lucru neasemuit mai mare decât dacă Dumnezeu ar fi zidit o altă lume, nouă. Căci la aceasta se gândește și Sirah când spune: „nici o comoară nu prețuiește cât un suflet înfrânat” (26, 17). Dar, vai, ce nefericire! Baia aceasta curățitoare și leacul acesta minunat, vreau să spun, mărturisirea cea mult folositoare sufletului, a ajuns astăzi o Taină prea puțin de folos pentru suflet, la creștinii care – socotind că se curățesc într-această baie — n-au ajuns nici măcar să se spele, după cuvântul lui Solomon: „Un neam căruia i se pare că e fără prihană în ochii lui, și care nu este curățit de necurăția lui” (Pilde 30, 12).
Deoarece unii dintr-înșii, fie că nu se mărturisesc deloc, fie că se mărturisesc foarte rar, socotind — nenorociții — Că este mai bine Să se tăvălească, precum dobitoacele, în noroiul păcatelor lor, decât să alerge spre această baie și să se curățească. Iar alții, iarăși, se mărturisesc – dar nu cum se cuvine; fiindcă nu se mărturisesc nici după cercetarea cuvenită a cugetului și a păcatelor lor, nici cu gândul hotărât să nu mai păcătuiască, nici împlinind canonul cuvenit, toate fiind părți alcătuitoare ale Mărturisirii bine plăcute lui Dumnezeu. Ci se spovedesc fără o cercetare, fără smerenie, fără luarea unei hotărâri, fără împlinirea canonului, ci doar numai din obișnuință, fiindcă se întâmplă să vină Paștile, sau Nașterea Domnului, sau Boboteaza. Și deci, în chip rău spovediți – sărmanii! – și socotind că s-au spovedit bine, ei, de fapt, se înșală și mult se păgubesc.
De aceea noi, întristați de această mare pagubă și înșelare a fraților noștri creștini, ne-am străduit mult ca să strângem, de la diferiți Dascăli, această Scurtă Sfătuire către cel ce se pocăiește și, prin aceasta, să îndemnăm pe păcătoșii nespovediți să se mărturisească adesea. Iar celor ce se spovedesc greșit, să le tălmăcim cum trebuie să se mărturisească, pentru ca Spovedania lor să fie bineplăcută lui Dumnezeu și mult folositoare și – prin urmare – iertarea păcatelor lor de către Dumnezeu prin duhovnic să fie adeverită și neîndoioasă.
De aceea, tovarăși păcătoși ai mei, vă rog să primiți cu bucurie această Sfătuire, și câți — ca și mine – v-ați întinat sufletele cu tot soiul de necurății ale păcatului, să alergați la această baie curățitoare a Sfintei Mărturisiri, ca să vă curățați. „Spălați-vă, curățați-vă! Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei„, vă vestește Dumnezeu, prin proorocul Isaia (1, 15 — 16).
Iar câți aveți răni nevăzute în suflet, și rănile voastre s-au împuțit și au putrezit din pricina nesocotinței voastre – cum spune David – alergați către acest leac minunat și vă veți tămădui. Și cei ce v-ați spovedit în chip greșit până acum, nevoiți-vă, pentru dragostea lui Dumnezeu și a sufletului vostru, să vă spovediți de acum înainte fără greș și precum se cuvine.
Sfântul Nicodim Aghioritul; Carte foarte folositoare de suflet
