Sfântul Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox, este sărbătorit de credincioşi în fiecare an, pe 23 aprilie. Chiar și acum, Sfântul Gheorghe continuă să facă minuni pentru cei care se roagă la el și îi ajută să treacă peste orice greutate.

În icoanele creștine Sfântul Gheorghe este înfățișat călare, ținând o suliță în mână cu care ucide balaurul. Se consideră că balaurul îl înfățișează pe Satan sau chiar Imperiul Roman și lupta lui împotriva creștinilor.

Credincioșii care vor să-și îndeplinească dorințele, trebuie să citească azi Rugăciunea Sfântului Gheorghe, mare făcătoare de minuni:

“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Tu, Mare Mucenic Gheorghe, care împreună cu cei fără de trup ești și toate le cunoști din timp și carele de purtătorii de nevoință ești cinstit, miluiește-ne pe noi păcătoșii.

Vino, Sfinte Gheorghe și luminează mintea mea, pentru ca să cunosc eu păcatele ce le-am săvârșit; mișcă inima mea ca să mă hotărăsc și să mă îndrept; ajută necredinței și slabiciunei mele și scapă-mă cu harul tău de păcatele cele trupești și sufletești.

Totdeauna numele tău arată înălțimea rânduielilor tale, căci după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim pe tine SfInte Gheorghe, care ai trecere în fața lui Dumnezeu Tatăl.

Binecuvântează-ne pe noi și fă rugăciunile noastre să fie de folos. Amin!”

Rugăciunea scurtă către Sfântul Gheorghe

Dacă îți dorești ceva din toată inima, poți rosti rugăciunea scurtă de mai jos:

„O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoie și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați bucurie nespusă, primește de la mine (se spune numele) această rugăminte a smeritului tău rob.

Păzește-mă în lumea aceasta și în cea de apoi, de tot necazul și ispita, de boală și nenorocirea.

Ajută-mă pe mine și pe familia mea în (se spune problema). Îți mulțumesc Sfinte Gheorghe și Te cinstesc pe Tine și Te preamăresc în veci. Amin!”