Ștefănuț, un tânăr crescut la Casa de Copii, trăiește de trei ani pe străzile din București. Acum, un filmuleț cu transformarea sa uluitoare a devenit viral în România.

Într-o zi, a venit la el Virgil, patronul unei frizerii, care s-a oferit să îl tundă gratuit. Ștefănuț n-a stat prea mult pe gânduri, dar a cerut și ceva de mâncare.

În timp ce stătea pe scaunul frizerului, ca să fie tuns, Ștefănuț și-a dezvăluit povestea de viață, dar și ce probleme are în prezent.

A început cu abandonul, tatăl său plecând în Spania și lasându-l pe străzi, cu niște prieteni. Copil fiind, a băut până a intrat în comă alcoolică.

Acum…stă pe străzi, doarme în case părăsite și reușeste să se spele la o cabină de duș, contra sumei de 10 lei.

S-a plâns că nu poate să se angajeze, pentru că se lovește de prea multe prejudecăți în societate și nici nu are condițiile unui trai decent, ca să facă față unui job.

„Tata m-a abandonat și a fugit în Spania! Am ajuns la Casa de Copii. Acum dorm pe stradă sau pe la alții pe acasă. E greu! Oamenii nu te ajută, doar se uită la tine și te judecă.

Până să apăreți, chiar mă gândeam… Doamne, oare de ce sunt așa blestemat?”, i-a spus el lui Virgil.

Dar acum, după cele întâmplate, crede că Dumnezeu chiar există. A recunoscut, în schimb, că are și vicii, nefiind „ușă de biserică”, drogurile fiind unul dintre ele, cele care îl fac să uite de probleme.

Însă, la sugestia lui Virgil, a dat de înțeles, că va merge la un centru care tratează dependențele, unde ar trebui să urmeze un curs de nouă luni.

La final, după ce Virgil a terminat tunsoarea, a primit și un set de haine noi, dar și încălțăminte, iar înfățișarea sa nu mai avea nicio legătură cu omul străzii de dinainte, așa cum singur a recunoscut.

Mai mult, după ce a fost tuns și a primit haine curate, Ștefănuț a făcut două gesturi emoționante.

În primul rând, s-a oferit să împartă pliante pe stradă, pentru a face reclamă salonului deținut de cel care i-a oferit atâta bucurie, apoi a strâns chiar el părul de pe jos, deși Virgil l-a asigurat că nu e nevoie.

„Gândește-te că Dumnezeu te-a ajutat, nu eu”, i-a spus Virgil lui Ștefănuț, uimit de noua înfățișare a „clientului” său.

„Acum, realizez că Dumnezeu chiar există, el v-a trimis la mine. Mi s-a schimbat și privirea. Parcă nu mai am privirea aia înfiorătoare de drogat. Chiar nu-mi vine să cred, jur! Acum ar trebui să nu mai fac aceleași greșeli…” a afirmat și Ștefănuț.